Tuesday, 20 August 2013

Poale-n brau/ Placinte cu branza



Aceste placinte au fost favoritele mele de cand eram o copiluta. Le facea o matusa ce locuia langa bunica mea, iar cand se intampla asta, cautam motive sa merg la ea, sperand ca de fiecare data ma va invita sa ma mai serversc cu una din delicioasele placinte. Dar am crescut mare, si acum am invatat si eu sa le prepar, iar cand le fac, nu ma mai satur sa le mananc, atat de mult imi plac. De obicei nu folosesc un gramaj anume, ci pun totul "la ochi", dar pentru cei carora le este mai usor sau necesar sa faca reteta avand cantitatile exprimate in gramaj, sunt necesare urmatoarele ingrediente:
Pentru aluat:
- 500g faina de grau
- 200 ml lapte caldut
- 2-3 oua
- aproximativ 100 ml ulei
- 200 g zahar
- un plic zahar vanilinat (optional)
- 1/2 lingurita sare
- 25 g drojdie
Pentru umplutura:
- 350 g branza de vaci
- 150 g zahar ( mai mult sau mai putin, dupa gust)
- 2 pliculete zahar vanilinat (optional)
- esenta de rom ( sau oricare alta, optional)
- 2 oua
- 3-4 linguri de gris ( optional, doar daca compozitia este prea moale)
- plus un galbenus amestecat cu 2 linguri de lapte pentru uns
- 1 lingura de zahar dizolvat in jumatate de cana cu apa calduta

Mod de preparare:
(1) Se dizolva drojdia in lapte caldut (sau apa) cu 2 linguri de zahar si se lasa deoparte pentru 10-15 minute.
(2) Intr-un bol mai mare, se amesteca laptele caldut, uleiul, ouale, zaharul (si cel vanilinat daca folositi) si sarea.
(3) Se adauga peste drojdia.
(4) Incepeti sa incorporati faina de grau, incet cu incet, si framantati aluatul pana devine elastic si pufos (ar trebui sa il simtiti ca si cum ar avea bule de aer).
(5) Ungeti bolul si aluatul cu ulei ( sau cu faina, cum preferati), acoperiti-l si lasati-l sa creasca intr-un loc caldut pana isi dubleaza volumul.
(6) Intre timp, pregatiti umplutura amestecand toate ingredientele. Mie imi place sa amestesc prima data branza cu zaharul. Gust, si in cazul in care consider ca mai trebuie zahar, mai adaug pana ce sunt multumita de cat de dulce este. Iar mai apoi adaug restul ingredientelor. Grisul il las ultimul, si il pun in functie de cat de moale este umplutura.
(7) Intindeti aluatul pe masa de lucru si taiati-l in forme patrate.
(8) Puneti umplutura si lipiti aluatul in felul urmator
(9) Ungeti aceste minunatii cu galbenusul amestecat cu lapte si dati placintele la cuptorul preincalzit,la 200 grade Celsius, pentru 25-30 de minute ( mai mult sau mai putin,depinde de cuptorul fiecaruia) sau pana cand sunt rumene.
(10) Amestecati jumatate de pahar cu apa calduta cu 1 lingura de zahar pana acesta se dizolva.
(11) Dupa ce ati scos placintele din cuptor, ungeti-le cu apa cu zahar, acoperiti-le si lasati-le sa se "odihneasca" pentru 10 minute.
(12) Presarati zahar pudra peste.

Si cum este o vorba in popor: "La placinte inainte, la razboi inapoi" :)
Sa va bucurati de gustul minunat al acestor bunatati!

7 comments:

  1. Adevar grait-ai ... minunatii si alta nu . La noi e desertul adorat , le simt aroma prin display :d

    ReplyDelete
  2. O fi bune placintele dacă îți iese. Am urmat pas cu pas rețeta și a ieșit un dezastru. 👎

    ReplyDelete
  3. Dupa reteta asta, mi-a iesit aluatul f moale...a mai trebuit sa adauc cel putin inca 250g faina ...sunt curioasa cum va iesi la final

    ReplyDelete
  4. Cool and that i have a keen supply: What House Renovations Need Council Approval home renovation jobs

    ReplyDelete